Dimineata pe la ora 9 gazda mea dela hotel imi bate la usa si ma invita sa iau micul dejun. Nu este cel mai bogat pe care l-am avut : doua oua fierte, paine, unt si ceai. Dupa ce termin o rog daca pot sta dupa ce predau camera o ora-doua in foisor, nu de alta dar am fost invitat la un interviu pe skype.
Dupa ce termin interviul plec catre Kisumu. Drumul coboara si ma simt ca si cum as fi motorizat. Prind viteze si de peste 70 kmh si astfel ajung destul de repede jos.
In oras ma duc intai la un ATM ca sa-mi refac proviziile cu silingi. Doi politisti care il pazesc au chef de vorba. Pe unul il cheama Isaac iar pe celalalt Peter. Glumesc ca ne-am intalnit un profet, un inger (ma cheama si Gabriel) si un englezoi. Din pacate uniforma nu le permite sa faca o poza cu mine, insa ne despartim cu strangeri viguroase de mana.
Hotelul la care trag este de fapt o pensiune/asociatie de biciclisti numita Bikeventures. De afara pare ca si cum ar fi o inchisoare, cu gard inalt cu sarma ghimpata si o poarta mare si inchisa. Dau un telefon la proprietate ca sa-mi deschida usa si iata-ma inauntru.
In curte sunt cateva containere cu biciclete, dar majoritatea de calitate inferioara. Facusem rezervare pentru o camera cu baie privata, insa se scuza ca nu mai au si imi dau o camera cu baia la comun. Camera este inghesuita, sunt doua paturi suprapuse si nu extrem de confortabile. Insa este curat, chiar si la baie si in plus pot folosi bucataria.
Unul dintre baietii de la receptie, un muzungu inalt si blond ma conduce pana la un supermarket sa ma aprovizionez. Pentru prima oara de cand sunt in Africa gasesc salam. Da, e si de porc si de vita si nu, nu visez 🙂 La raionul cu bauturi carbogazoase decid sa explorez si cumpar si o sticla cu ceva local.
Pe drumul de intoarcere un pustiulica imi cere cola care o beau. Nu vezi ca mi-e sete? O fata vine si se baga intre mine si muzungu de la hotel. O lasam sa treaca doar ca sa incerce apoi sa intre in vorba cu noi.
Inapoi la hotel imi dau seama ca sticla cu suc nu a fost o inspiratie buna. Ma chinui sa o beau insa parca ar fi facuta din piper iute cu balarii. Bine ca am luat si apa 🙂
A doua zi vreau sa ma duc sa vad lacul Victoria. Ma uit pe harta si o apuc pe jos. Din pacate nu am noroc, peste tot sunt garduri si nu pot ajunge la mal. Un negru vrea sa dea noroc. In timp ce imi strange mana cere bani. Probabil mutra mea a fost expresiva cu gestul de a-mi elibera mana rapid. Nu a mai insistat.
Dezamagit ca nu am vazut lacul, ma intorc la hotel nu inainte de a merge sa ma aprovizionez de la supermarketul cu salam 🙂
De la Kisumu o apuc catre Nakuru, insa azi ma voi opri in Kericho. Pana la Ahero drumul este aproape plat, cu foarte putine pante. E placut de pedalat asa si Rih inghite rapid kilometrii. In schimb de la Ahero pana la Kericho este foarte dificil. Diferenta de nivel este de aproape 1000 metri, insa drumul mai si coboara. In total urc 1800 metri.
Pe ultima portiune de urcare simt ca nu mai pot, ce n-as da acum sa am motocicleta cu mine. Ma opresc si cumpar cateva banane de pe marginea drumului si mai obtin putina energie.
Ajung aproape de inserat in Kericho la Mwananchi Hotel. In total am pedalat 85 km. Am avut emotii sa nu ajung pe noapte, intrucat toti localnicii m-au prevenit ca noaptea apar banditii. Poate nu sunt cel mai curat muzungu, dar este posibil sa fiu o tinta pentru ei.
Hotelul este curat si placut. Langa el se afla si un supermarket bine alimentat. La intrare am vazut si primul brad de Craciun impodobit. Ma opresc sa ii fac o poza, insa paznicul vine repede sa ma intrebe de ce. Cand ii spun ca e primul bradut de Craciun care il vad se induioseaza si ma lasa sa pastrez poza.
Eu cu Loredana trebuie sa ma vad pe la sfarsitul lui ianuarie in Dar Es Salaam. Mi-am facut calculele, oricum as da-o ajung mult prea devreme. Si astfel decid, daca pe drum dau peste vreun hotel mai ieftin si mai bun sa stau si cate doua zile ca sa trag de timp. Hotelul de aici intruneste conditiile si astfel stau doua zile. Si in plus sunt foarte obosit dupa urcarea infernala, o pauza ma ajuta.
Ziua pe care o stau in plus aici mi-o petrec cutreierand putin ulitele orasului si odihnindu-ma.
Si iata-ma iar pe Rih, iar urcand, pana la Molo. Diferenta de nivel pe care o atac este de doar 550 metri, care devine 1400 metri in total, pentru ca urca si coboara drumul, pe o distanta de 55 km. Si desi este mai putin si ca distanta si ca altitudine decat ce a fost de la Kisumu, resimt aceasta urcare si mai dificila. Poate din cauza oboselii acumulate sau a aerului mai rarefiat.
Si stau si ma gandesc, nu sunt primul roman care pedaleaza in Kenya. Oare pe acelasi drum a pedalat si Virgil Galateanu ? Nu pot sa nu ma gandesc cat de greu i-a putut fi lui, cu o bicicleta total inadecvata, fara chestii scumpe care sa-l ajute,doar cu o vointa de fier. Din pacate informatiile depre traseul si experientele lui sunt vagi. Si atunci, stau si ma gandesc, eu care il am pe Rih, eu sa ma plang ca e greu ?
Si totusi oricat de obosit as fi peisajul este de vis. Nu, pe unde merg eu acum nu este Africa aia din carti, cu savane si animale. Este un peisaj de deal-montan. Seamana putin cu zona noastra subcarpatica. Admir si pe stanga si pe dreapta vaste campuri cu ceai, iar pe unele dintre ele ma bucur sa vad cum oamenii culeg pretioasul ingredient.
La intersectii sunt oameni care vand ceai, probabil sustras de la fabrica sau la suprapret. Decid sa ma las pacalit si cumpar o amintire aromatica pentru 300 KES.
Inainte sa ajung la un hotel pe care l-am vazut pe google maps, ma opresc si cumpar apa si suc. A fost o decizie foarte inteleapta, pentru ca hotelul acelea poate acum 50-80 ani a fost deosebit. Insa astazi este doar o ruina. Un corp de cladire este ars, mi se spune ca de la scurtcircuit iar apa curenta nu exista.
Pretul este de 1200 KES pe camera. Mi se zice initial cu mic dejun insa pe urma se gandesc ca mai pot scoate ceva de la mine si-mi cer 1700 cu mic dejun. Nu multumesc, de 500 cumpar juma de magazin.
Baiatul de la receptie ma conduce sa vad un izvor din care curge apa calda. Pentru ca nu am apa in camera imi cara doua bidoane ca sa ma pot spala daca vreau. Dupa ce terminam de vorbit imi cere bani sa-si ia un suc. Ii dau 20 silingi ca sa scap de el, insa nu-mi lasa o impresie buna.
Ce locatie frumoasa are Highlands Hotel. Doar daca ar fi ingrijit. Peisajul care-l vad pe geamul camerei si prin crapaturile din pereti este de vis. Din pacate am iar parte de perne negre si imi scot sacul de dormit.
Cina o servesc din proviziile de rezerva : o cutie de fasole cu paine si unt.
Sunt la 2550 metri in altitudine si este frig peste noapte. Chiar si cu sacul de dormit ma resimt, asa ca imi pun doua tricouri de lana merino pe mine .
Din fericire am avut bicicleta in camera si nu am mai dat jos tot bagajul, asa ca imi este usor sa plec dis de dimineata.
Merg pana in centru oraselului Molo si apoi fac stanga pe un drum de pamant catre soseaua A104. Oamenii se uita mirati la mine, probabil aceatsa ruta nu este una preferata de muzungu.
Am ocazia sa traversez si calea ferata construita in perioada coloniala ce leaga Kisumu de Nakuru. A fost construita la standard de 1 metru (fata de 1435mm cat e standard) si in momentul de fata este abandonata. Ce frumos ar fi sa merg cu un tren cu aburi pe ea …
Dar eu nu sunt cu trenul si am de urcat un deal in fata pana ajung la sosea. Aici ma bucur de 11 km doar de coborare. Din pacate traficul este intens asa ca merg doar pe banda de urgenta. Din cand in cand sunt oameni, masini parcate sau limitatoare de viteze si astfel trebuie sa incetinesc.
Dar tot ce coboara trebuie sa si urce. Desi panta este mai lina fata de cele de ieri nu am spor. Nu m-am odihnit foarte bine si trag de mine. Si poate doar asta sa fie impresia mea ? Cei 55 km pana la Hotel Bison ii parcurg repejor si pe la pranz sunt cazat.
Ma bucur sa gasesc asternut curat si o camera frumoasa. Si au si restaurant unde ma pot delecta cu o friptura de vita cu cartofi in stil kenian. Voi sta si aici doua zile iar apoi voi ataca Nairobi-ul 😉
Comments
