M-am odihnit bine in Mai Mahiu. Desi de afara parea suspicios hotelul, a fost curat si placut.
Si astfel plec odihnit dar nu foarte incantat. Am de urcat mult azi, abrupt si pe un drum foarte aglomerat. Puteam din Hell`s Gate sa o apuc pe A104, dar am ales totusi drumul vechi pe B3. Este tot cam atata de urcat, insa A104 ma urca la 2700m unde probabil ar fi fost mai greu sa depun efortul. Pe B3 altitudinea maxima este pe la 2400m, dar urca si coboara.
De obicei ma regasesc pedaland pe mica limba asfaltata din stanga drumului cu destinatia banda de urgenta probabil. Insa pe masura ce urc si apar serpentinele pe alocuri ea dispare si ma gasesc inghesuit de camioane. Unele trec chiar si la 10-15cm de ghidonul meu. Cateodata o apuc pe contrasens unde mai gasesc banda de urgenta sau macar o poteca.
Dupa 10-15km de urcare ajung la un punct panoramic asupra Valei Riftului. Ma opresc sa admir peisajul si sa fac cateva poze. Un nene intra in vorba cu mine si imi face o poza. Are un magazin de suverniruri si ma las pacalit sa cumpar doi magneti la suprapret …
La o pauza vin cativa copii la mine. Sunt curiosi si trag de bicicleta. Ii las si le raspund la toate intrebarile cu ce face asta si ce face cealalta. Din pacate dupa un timp ii vad ca isi dau coate iar unul dintre ei vrea silingi. Eh, pana aici, hai ca am mult de pedalat, la revedere 🙂
Momentul in care urcarea se termina este cand ma intalnesc cu A104 care de cand nu ne-am mai vazut a devenit autostrada. Nu cea mai intretinuta totusi. Pe marginea drumului sunt gropi si sleauri.
Exact pe acolo merg eu, cu viteze ce cateodata depasesc si 60 kmh. Pana in Nairobi am 30 de kilometri doar de coborare. Am avut cateva momente cand m-am bucurat ca am ales o furca cu suspensie si frane foarte bune. De multe ori vine cate un matatu si mi se baga in fata doar ca sa franeze puternic si sa ridice un client. Sau ma depaseste o masina doar ca sa mascheze o ditamai groapa pe care el o ia intre roti iar eu nu mai am cum sa o evit.
Toata lumea cu care am vorbit pe drum si de altfel si din ce am citit pe net, ma asteptam ca in Nairobi sa am probleme cu cersetorii, hotii si banditii. Dar in afara de traficul infernal care imi aduce aminte de Bucuresti nu am parte de nici un fel de emotie.
Nairobi este un oras al contrastelor, un centru demn de un oras european, cu bulevarde largi (dar congestionate 🙂 ), cladiri inalte si parcuri dar si cu zone de stradute mici si inghesuite unde mizeria este la ea acasa.
Ma indrept catre hotelul unde am rezervare. Este foarte aproape de centru insa pe o strada laturalnica. Sunt aproape de gara si aici s-a format un fel de autogara neoficiala. Nici nu pot ajunge pe bicicleta pana la hotel din cauza ca strada este blocata de o groaza de matatu. O apuc pe trotuar, care si el este facut dupa cum s-a putut. Ma chinui sa trag bicicleta incarcata cu bagaje peste trepte si hop-uri.
In final ajung la Hotel Precious. Spre “bucuria” mea primesc camera la etajul trei si trebuie sa-mi car tot calabalacul sus. Imi inchei ziua dupa ce merg sa-mi fac cumparaturile de la un supermarket.
De dimineata ma grabesc sa-mi iau micul dejun. Am vorbit si in jurul orei 10 voi merge la Ambasada Romaniei din Nairobi. Am cam 11-12 kilometri pana acolo si mi-am facut planul sa folosesc Uber. Nu ca nu as fi un fan al “maimutei” si al altor metode taximetriste de ati face calatoria cat mai memorabila, dar mi se pare mai confortabil.
Comand de zece ori un uber si fiecare imi da reject la calatorie. Ma tot misc, poate nu le place zona unde sunt, ii sun. In final dupa 2-3 km de mers pe jos si o groaza de telefoane date reusesc sa ma sincronizez cu un sofer. Din cauza asta ajung cu intarziere la ambasada.
La ambasada sunt intampinat in limba romana si ma bucur sa pot rapunde si eu cu un buna ziua in loc de hello. Discutam si primesc multe sfaturi utile. De asemeni doamna ambasador isi aduce aminte si de Virgil Galateanu care a trecut pe aici in urma cu cativa ani si apoi a intrat in Somalia. Dupa ce incheiem intrevedea facem cateva poze in fata ambasadei.
La intoarcere incerc iar Uber-ul. De data asta nu am nici un fel de problema si in cinci minute masina este langa mine. Dupa cum am zis, traficul din Nairobi este similar cu cel din Bucuresti si parcurgem 12 km intr-o ora fix.
Din fericire in Bucuresti avem metrou si unele linii de tramvai modernizate cu cale de rulare separata de traficul rutier. Aici nu exista asa ceva. Nu ai nici o alta varianta mai rapida. S-a investit in infrastructura rutiera, insa fara o alternativa decenta strazile sunt tot aglomerate. Transportul in comun este haotic, nu exista statii propriu zise, matatu opresc unde vor ele si pleaca cum vor ele. Autobuzele mai mari de obicei nu au nici un numar afisat, insa au un baiat care sta la usa si tot striga in ce directie se indrepta. Totusi ce este pitoresc este faptul ca fiecare incearca sa-si faca autobuzul mai special si il vopseste si tuneaza cum i se pare lui mai frumos.
Urmatoarea zi mi-o petrec explorand orasul pe jos. Vad chiar in centru statuia lui Dedan Kimathi, liderul rebeliunii Mau Mau impotriva Marii Brtitanii. Au si un parc frumos langa, strajuit de cladiri moderne si inalte. Se mai uita lumea la mine, insa nu am parte de cersetori sau de alte emotii. M-am obisnuit si cu aglomeratia si cu faptul ca tu ca pieton nu ai nici un drept. Pana acum Nairobi a fost primitor cu mine.
Ma scol cu o durere de gat, nu simt extraordinar. Desi mi-am luat pastilele e doxicilina cu sfintenie mi-e frica sa nu fi facut malarie. Simptomele sunt similare ca si la o banala raceala. Nu stiu daca este vorba de autosugestie insa pe masura ce citesc simptomele pe internet parca imi apar. Initial am platit pentru trei nopti, insa pentru ca nu ma simt in apele mele mai stau o zi.
Azi dupa o noapte nu foarte in regula merg sa colind farmaciile. De la prima in care intru cumpar ceva pentru gat, doxicilina pentru inca o luna, Nurofen si Coartem. Coartemul este tratamentul standard in cazul in care am malarie si cred ca este util sa il am la mine. Citisem pe internet ca exista si teste rapide pe care le poti efectua sa vezi daca ai malarie insa nu au aici.
Mai intreb la alte doua farmacii dar nici aici nu au. Merg pana la un fel de mall mai departe cu sperante ca acolo voi putea gasi.
Pe drum traversez peste liniile de cale ferata, peste o pasarela. Nairobi este un oras relativ nou, care a fost construit de catre autoritatile britanice in 1899 ca si depou pentru nou construita cale ferata de atunci ce lega Mombassa de Uganda. Astazi trenurile nu mai circula decat intre Mombasa, Nairobi si rar catre Nakuru. Pana la Kisumu si Uganda linia este abandonata, insa este in plan constructia uneia noi cu ecartament standard.
Ajuns la mall am noroc, si cumpar trei kituri de testare a malariei, un termometru si inca o doza de Coartem. Vad ca aici este plin de muzungu si sunt si eu atras in supermarket. Pantalonii mei mai au putin si cedeaza dupa doua luni de pedalat si asa ma bucur ca pot gasi o pereche marimea mea aici.
Ajuns la hotel imi intep degetul si cu sangele obtinut pun testul de malarie in fuctiune. In 20 de minute am raspunsul : negativ. Nici temperatura nu am, probabil este doar un fel de raceala banala. Din fericire imi mai raman doua teste si pe viitor daca mai am dubii ma pot verifica imediat, iar daca se intampla sa am ghinionul sa ma imbolnavesc am cu ce ma trata.
Pentru ca par sanatos maine voi pleca catre Tanzania asa ca mai ies afara sa-mi cumpar apa si alte provizii pentru maine.
Comments
