Recomandarea militarului turc sa stam in Cizre la hotel a fost una inspirata. Conditiile au fost minunate, iar micul dejun copios. Dupa ce terminam de coborat bagajul la receptie ma duc in benzinaria de peste drum unde lasasem Africanul si revin impreuna cu el in fata hotelului. Incarcam bagajele pe mobra, iar apoi mai adaug putina benzina, doar cat sa ajungem in Irak.
In urma cu ceva ani benzina in Turcia era foarte scumpa, la un moment dat se apropria de pretul de 2 euro/litru. Astazi costa “doar” 1.3-1.4 euro, insa in Irak este cu mult mai ieftina, 720 dinari/litru, in conditiile in care 1250 dinari sunt un dolar american.
Ca sa iesim din Cizre ne lovim din nou de un punct de control al armatei turce. Suntem verificati si mai meticulos decat la venire. Se uita in bagaje, ma pun sa le arat ce am pozat si asteptam sa vedem ce ne spune comandantul. Ii aud cum bombane intre ei cum ca turistii nu au ce cauta pe aici. In final primim si unda verde sa plecam mai departe, dar in total am pierdut aproape o ora aici. Oare la vama cum o fi ?
Avem cam 50 km pana la punctul de frontiera Ibrahim Khalil. Drumul este plin de camioane incarcate cu diverse marfuri si cisterene care probabil transporta petrolul irakian. Din cauza lor pe alocuri asfaltul este deteriorat cu sleauri adanci si multe gropi.
Aproape de vama ne incurcam … Semnele sunt ambigue, bretelele unei pasarele sunt blocate cu blocuri de beton si nu prea stim incotro sa o luam. Un domn ne arata directia si vedem cum ne infundam intr-o coada imensa si deasa de camioane, rasfirata pe toate cele 5 benzi ale soselei. Incerc sa ma strecor printre ele insa fara succes. Vanzatorii ambulanti ne striga si ne fac semn sa o luam pe contrasens. Se pare ca asa este moda aici : vedem autoturisme luand-o pe acolo. Facem cale intoarsa si ajungem in granita.
Aici suntem inconjurati de oameni. Ne intreaba de fisa cu persoanele la bord. Pai de unde sa o iau ? Noi nu suntem autocar, nu vezi ca suntem doi ? Insa nu e loc de tocmeala, dar macar cativa copii fac rost de foaia magica si incep sa ne mazgaleasca numele noastre acolo. Ii intreb cat ma costa , insa lasa la aprecierea mea. Le dau maruntul care-l mai aveam prin buzunar, vreo 5 lire sa tot fie. Stramba din nas si vor mai mult, dar eu nu mai am decat o bancnota de 100 lire, de care tare nu as vrea sa ma despart.
Un sofer de TIR vine si face ordine. Ii pune la respect pe micii neobrazati si le spune sa-mi dea din bani inapoi. 3 lire sunt suficiente. Merge cu mine la ghiseu unde mi se pune o stampila pe foaia cu pasageri si mergem mai departe.
Ajungem la ghiseul unde ni se stampileaza pasapoartele de iesire, apoi la ghiseul unde declaram ce bunuri avem si apoi la ghiseul care verifica ca am fost si la celelalte ghisee.
Traversam apa raului Hezil Cayi care separa Turcia de Irak. Ni se face semn sa mergem intr-o parcare unde lasam motocicleta si intram intr-o cladire moderna care spre bucuria noastra are si aer conditionat. Inauntru la prima vedere domneste haosul, insa imi gasesc si eu loc printre oameni si astept rabdator la coada. Este simplu, sunt 3 ghisee : 1, 2 si 3. Mergi in ordine la ele, de unde obtii cate un biletel, o stampila si un permis.
Ultimul vames este amabil si-mi ofera un ceai. Cat timp il beau isi ia si el o pauza si vine sa vorbim. Omul este fascinat ca suntem turisti si este incantat ca vrem sa-i vizitam tara si stam de vorba cam jumatate de ora. La un moment dat imi comenteaza ca arabii nu sunt asa de amabili precum curzii. Incerc sa-i spun ca cel putin mie Sudanul mi s-a parut foarte in regula. Din omul acela prietenos si amabil, cu glas blajin il vad cum se transforma … ca un leu a carui coama se infoaie si aproape tuna din ochi cand imi spune :
- Cum, ce ? Ai spus ca Saddam (n.r. Hussein) este in regula ?
- Nu, nu, Sudanul, tara din Africa.
Il vad cum se relaxeaza, se aseaza mai bine in scaun, si cu o privire si mai prietenoasa imi rade si continuam sa vorbim amical. Imi lasa numarul lui de telefon, orice problema avem sa-l sunam.
Desi avem stampila de intrare in Irak pe pasapoartele noastre nu am terminat formalitatile. In hala urmatoare avem nevoie de permis pentru African. Nu au avut multe motociclete aici … anul asta sa tot fi fost vreo 5-6 … Dar erau din alea iraniene, mici. Africanul nu e mic, oare cum sa-l incadreze ?
Lucratorul vamal este in grava dilema si sunt trimis intr-o sala din cladirea de vizavi. Dupa jumatete de ora primesc o hartie si-mi spune ca sunt ok. Inapoi la motocicleta cica nu e bine . Problema este ca aici ei nici nu prea vorbesc engleza bine si mai mult ne ghicim unii pe altii.
Ca sa se faca intelesi apeleaza la un domn . Oare stie el mai bine engleza ? Ba stie chiar romana, este din Constanta si lucreaza langa Erbil. Domnul Ciobanu, caci asa il cheama, imi spune sa vin cu el. Mergem impreuna la acelas ghiseu unde am fost mai devreme, insa mi se zice ca eu sunt ok, au terminat cu mine.
Dupa ce termina si domnul Ciobanu formalitatile pentru masina ne intoarcem in vama. Se uita din nou lung la mine, si mai lung la hartiile mele. Imi fac semn sa-i urmez. Intram in biroul sefului vamii. Se uita si el lung la mine, lung la hartii si presupunand ca asa este moda pe aici ma uit si eu lung la ei.
Ii spune ceva omului cu care sunt, iar apoi isi cer scuze ca m-au intarziat atat : nu au mai avut motociclete ca ale mele pe aici si nu stiu procedura. Insa sunt in regula si pot merge mai departe.
Si totusi cu toata birocratia, nimanui nu i-a trecut prin cap sa ne verifice bagajele, la acest capitol a fost mult mai complicat intratul si iesitul din Cizre.
Domnul Ciobanu ne propune sa-l insotim la Erbil si in noaptea aceasta sa-i fim oaspeti. Ii multumim si acceptam propunerea lui. Inainte de toate ma opresc si cumparam o cartela SIM cu internet de la Korek pentru 11 dolari si apoi cu alti 5 dolari facem plinul. Monenda oficiala in Irak este dinarul, insa nu avem nici un bancomat in zona si asa platim direct cu dolari americani. Kurzii sunt corecti si nu incearca sa ne pacaleasca cu cursul valutar, din contra, rotunjesc putin in jos.
Soseaua ce leaga Zakho de Duhok este in contructie si de cateva ori suntem nevoiti sa mergem pe un drum de macadam. Duhok-ul desi are o centura cu 3-4 benzi pe sens ne da de furca din cauza traficului, iar apoi o apucam pe un drum nou nout care taie un munte si ajungem in autostrada ce leaga Mosulul de Erbil.
Din vorbele domnului Ciobanu trecem la mai putin de 10 km de Mosul, unde desi oficial este eliberat de sub ocupatia DAESH, inca se mai dau lupte sporadice la periferie.
Autostrada are 2 benzi pe sens, insa pentru ca probabil este tranzitata de foarte multe masini grele s-au format sleauri adanci. Inaintam cu viteza redusa si simt cum Aricanul danseaza in toate partile. Din loc in loc mai suntem opriti la cate un punct militar de control al fortelor Peshmerga kurde. Sunt amabili cu noi si de fiecare data ne ofera apa rece.
Este foarte cald aici, sa tot fie peste 45 grade celsius. In Erbil facem un ocol sa gasim un bancomat functional. Il gasim la un mall mare la periferia orasului. De aici domnul Ciobanu ne conduce in nord, catre Bahirka unde are firma. Ne oprim doar sa luam ceva de mancare si de baut de la un magazin local.
Gazda noastra de astazi lucreaza pentru o firma de betoane. Primim o camaruta dotata cu doua paturi si o baie pentru seara asta. Dupa ce ne facem confortabili ne bucuram de compania a inca trei romani care lucreaza aici si ne asteptau cu o masa copioasa.
De dimineata ne este prezentat si Murtada, un arab care vorbeste romaneste. Este inalt, solid si foarte simpatic. Este din Bagdad si imi place mult sa vorbesc cu el despre orice, de la viata de zi cu zi pana la religie. Pana acum am fost prim multe tari musulmane, insa toti erau sunniti. Astazi am cunoscut si primul shiit. De altfel cifrele oficiale spun ca peste 90% dintre musulmani sunt sunniti, iar restul de shiiti pot fi inatalniti mai ales in Iran si Irak. Diferenta intre cele doua ramuri este oarecum similara ca si cea dintre ortodocsi si catolici. Shiiti considera ca profetul Mohammed a desemnat ca succesor al sau pe Ali ibn Abi Talib ,insa sunniti cred ca nu a existat nici un succesor, iar rolul de calif i-a revenit lui Abu Bakr.
Imi povesteste ca nu mai este atat de periculos sa fi in Irak, iar daca as vizita vechiul Bagdad nu m-as plictisi nici macar o saptamana acolo, insa si despre ce atrocitati a comis Saddam impotriva kurzilor, vorbindu-se chiar si de 100.000 de oameni gazati .
Dar este tarziu, si azi vrem sa ne cazam in centru si sa vedem orasul. Ne luam la revedere de la minunatele noastre gazde si pornim la drum. Vedem pe cer elicoptere americane Apache de atac care merg probabil catre Mosul. Nu avem mult de mers, insa multe bulevarde sunt inchise din motive de securitate si ajungem cu greu la hotelul care l-am ales de pe net. In camera este bezna, nu avem curent, iar datorita acestui mic impediment si aerul conditionat nu face fata.
Din cauza razboiului, in toata zona este o problema cu lipsa capacitatii de generare de curent. Oamenii s-au adaptat la acest lucru si vezi generatoare peste tot. In unele cazuri sunt generatoare mai mari si au tras cabluri pe stalpi sau fatade de cladiri pana in casele sau magazinele altor oameni care vor energie. Daca in Bucuresti aveam pana de curand panza de cabluri de internet peste tot, in Erbil este mai simplu : cabluri de curent peste tot.
Goniti de caldura din camera pornim la pas prin oras. Stam foarte central, la nici 500 metri este bazarul, in fata caruia troneaza citadela. Dupa ce servim un kebap in interiorul bazarului urcam si sus in citadela.
Aceasta se afla pe o movila aproape rotunda si inaltata la aproximativ 30 metri fata de restul orasului. Este considerata una dintre cele mai vechi asezari umane, locuite continuu , datata cel putin din anul 5000 i.Hr. Astazi este trecuta in patrimoniul mondial al UNESCO si este supusa la ample lucrari de consolidare si refacere a cladirilor.
Sus este plin de lume, care mai de care sa-si faca o poza cu panorama orasului : de aici poti vedea de jur imprejur nestingherit. Ne bucuram si noi de o atmosfera placuta si un apus de soare pitoresc.
Primim un telefon de la domnul Silviu, care lucreaza pe langa consulatul Romaniei din Erbil. Fusesem in contact cu dansul si ne oferise deja cateva sfaturi cu privire la calatoria noastra. Ne invita sa ne vedem cu el si impreuna cu alti doi romani la un restaurant. Acesta se afla la cam 4 km de locatia noastra si preferam sa mergem pe jos pana acolo. Pe drum raman placut impresionat de un domn de la un magazin : pentru sucul care l-am cumparat vrea doar un leu in schimb, pe care sa il puna sub sticla de la tejghea. Ii multumesc, ii dau si leul, si desi se impotriveste ii platesc si sucul cu dinari.
Ajunsi acolo servim o cina impreuna si vorbim despre locurile in care ne aflam. Un domn este asistent medical aici, iar doamna lucreaza in cadrul unei reprezentante auto. Dupa masa suntem invitati si la o cofetarie in stil turcesc cu usoare influente europene, unde mancam o inghetata extrem de gustoasa. Ne amuza cand ne povesteste cum luptatorii Peshmerga, care inseamna “cel care infrunta moartea” si care au tinut la repect DAESH, devin precum copiii si se vaita la o simpla injectie.
Dupa o zi lunga ne retragem inapoi la hotelul nostru. Africanul sta singur in strada, insa nu ne facem griji : pe aici nu prea sunt hoti. In cultura lor a fi hot este o rusine, si nu un motiv poate de mandrie precum in alte locuri.
Comments
